Sunt clădiri care impresionează prin ornamente și istorie aristocratică. Și sunt clădiri care spun povestea muncii, a inovației, a unui univers industrial care nu trebuie ignorat.
Pe Bulevardul Mihai Viteazul, se ridică un turn rotund, diferit de tot ce vezi în jur. Este clădirea Institutului de Sudură din Timișoara, astăzi parte din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Sudură și Încercări de Materiale – ISIM.
Institutul a fost înființat în anul 1970, într-o perioadă în care Timișoara era unul dintre cele mai puternice centre industriale ale României. Se construiau fabrici, uzine, structuri metalice, instalații energetice. Iar pentru toate acestea era nevoie de cercetare, precizie și siguranță.
Sudura nu înseamnă doar îmbinarea a două bucăți de metal. Înseamnă rezistență, responsabilitate și tehnologie. Înseamnă poduri care nu cedează, clădiri care rezistă, conducte care funcționează în siguranță.
Turnul cilindric, specific arhitecturii moderniste din anii ’70, a devenit un simbol al acelei epoci. Fațada ritmată de ferestre, volumul curbat și baza vitrată transmit exact spiritul perioadei: funcționalitate, tehnică, progres.
După 1990, institutul s-a reorganizat și a devenit institut național de cercetare, continuând activitatea în domeniul încercărilor de materiale, analizelor metalografice și certificărilor tehnice.
* Înfiinţat în anul 1970 ISIM Timişoara este un centru de competenţă ştiinţifică şi tehnică în domeniul sudării şi încercărilor de materiale, funcţionând din anul 1999 ca institut naţional de cercetare-dezvoltare.
Instituţie ştiinţifică cu recunoaştere naţională şi internaţională, ISIM este reprezentant al României la Institutul Internaţional de Sudură (IIW), partener al Asociaţiei de Sudură din România (ASR) şi al Asociaţiei de Cercetare Multidisciplinară din Zona de Vest a României (ACM-V).
*Potrivit site-ului instituței, începuturile şcolii de sudură datează din anul 1937 când a luat fiinţă Cercul pentru Încurajarea Sudurii (CIS), o asociaţie profesională care a reunit sub conducerea academicianului Corneliu Mikloşi o serie de personalităţi ştiinţifice de înalt prestigiu ca academician Ştefan Nădăşan, academician Remus Răduleţ, prof. Constantin C. Teodorescu.
* Şcoala timişoreană de rezistenţa materialelor îşi are originea în catedra de specialitate de la Şcoala Politehnică înfiinţată în 1921, condusă la început de prof. C.C. Teodorescu şi, apoi, din anul 1938, de acad. Ştefan Nădăşan.
În perioada 1952-1954 s-au înfiinţat în cadrul Bazei Timişoara a Academiei, secţia de sudură şi secţia de rezistenţa materialelor. Aceste colective de cercetare au făcut parte, alături de secţia de cavitaţie şi secţia de materiale de construcţie, din Centrul de Cercetări Tehnice Timişoara al Academiei, condus în mod succesiv de acad. Corneliu Mikloşi, acad. Ştefan Nădăşan şi acad. Ioan Anton. Începând din 1957 Centrul de Cercetări Tehnice al Academiei a fost reprezentantul României la Institutul Internaţional de Sudură.
Secţia de sudură condusă de acad. Corneliu Mikloşi şi, după decesul acestuia, de acad. Traian Sălăgean, a funcţionat în perioada 1954-1970. În cadrul secţiei de sudură s-au obţinut o serie de rezultate remarcabile dintre care se menţionează cele legate de:
Sudarea şinelor de cale ferată
Introducerea oţelurilor slab aliate în structuri sudate
Generarea plasmei termice
Comportarea dinamică a transformatoarelor pentru sudare
Alierea oţelurilor în arcul electric
Secţia de rezistenţa materialelor, transformată ulterior în Secţia de oboseală şi ruperi fragile a Bazei Academice, a fost condusă de acad. Ştefan Nădăşan şi apoi de prof. Mircea Raţiu. Tematica de cercetare a secţiei a abordat în principal domeniile oboselii şi uzurii, mecanismului ruperii şi ruperii fragile, respectiv defectoscopiei şi tensometriei electrice.
Capacităţile ce cercetare existente la Centrul de Cercetări tehnice al Academiei s-au dovedit insuficiente sub aspect cantitativ, în contextul evoluţiei rapide a producţiei de structuri sudate. Aceasta a condus la înfiinţarea în anul 1970 la Timişoara a Centrului de Sudură şi Încercări la Oboseală (CSIO), devenit în anul 1974 Institutul de Sudură şi Încercări de Materiale (ISIM).
La înfiinţare, Institutul a reunit Secţiile de Sudură şi de Oboseală şi Rupere Fragilă al Bazei Academiei precum şi Atelierul de Sudură de la ICTCM Bucureşti, având un colectiv format din 51 salariaţi sub conducerea acad. Traian Sălăgean, director şi a prof. dr. ing. Mircea Raţiu, director adjunct ştiinţific, cum aflăm din informațiile www.isim.ro.
Astăzi, deși orașul s-a schimbat, iar multe dintre marile fabrici au dispărut, acest turn întrece vremurile și se consacră drept martor al unei Timișoare industriale puternice.
Poate nu are stucaturi sau îngeri sculptați.
Dar… are o poveste despre o perioadă în care orașul construia la scară mare și visa tehnologic.
Sursă foto-documentare: E fain la Timișoara
Foto 2: timisoara2023.eu
