Teama de a se expune sau de posibilele consecințe îi face pe elevi, uneori, să ezite în a raporta cazurile de bullying și cyberbullying. În această perioadă, angajații de la Direcția de Asistență Socială sunt alături de ei și poartă discuții deschise în mai multe școli și licee din Timișoara, încurajându-i să vorbească și să ceară ajutor atunci când se confruntă cu astfel de situații.
Tinerii învață:
-Cum să ceară ajutor atunci când se simt în dificultate.
-Cum să reacționeze la bullying și cyberbullying.
-Importanța alegerilor informate pentru un viitor sănătos.
Aceste sesiuni sunt parte din proiectul „Servicii inovative pentru prevenirea separării copiilor de familie în Timișoara”, cofinanțat de Uniunea Europeană.

