Timișoara,metropolă culturală prin excelență, a găzduit Summit-ul Teatrelor Minorităților Naționale, eveniment dedicat colaborării între instituțiile de cultură din România și Europa și menit să completeze microstagiunea comună a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și a Teatrului German de Stat Timișoara.
Organizatorii recunosc că evenimentul a prilejuit un dialog deschis despre specificul și potențialul teatrelor multilingve, rolul teatrului în educație și diplomație culturală, facilitarea accesului publicului prin traduceri și supratitrări, precum și consolidarea colaborării între teatrele minorităților naționale.
Primarul Dominic Fritz a vorbit despre rolul special pe care teatrele îl au în identitatea Timișoarei, subliniind faptul că orașul are privilegiul de a găzdui trei teatre în trei limbi naționale, ca parte firească a diversității sale culturale. A evidențiat și faptul că aceste teatre au reușit să se adapteze în timp: de la instituții dedicate în principal unei minorități lingvistice, la spații culturale pentru întreaga comunitate.
Evenimentul a reunit manageri și reprezentanți ai teatrelor minoritare din țară și din străinătate, reprezentanți ai Uniunii Teatrelor Maghiare – MASZIN, critici de teatru din România și din Europa, jurnaliști culturali și alți profesioniști ai scenei teatrale.

