Site-ul Primăriei municipiului își face o datorie de noare de a aduce în prim-plan date istorice de impact:
În 1439 documentele consemnează Lugojul ca şi târg întărit, oppidi Lugas.
De la finele secolului al XIV-lea, Banatul se integrează frontului creştin antiotoman, districtul Lugoj primind însemnate privilegii la 29 august 1457 din partea Regelui Ladislau al V-lea Postumul datorită eforturilor militare depuse în confictele cu turcii.
În urma bătăliei de la Mohács (1526) şi desfiinţarea regatului feudal maghiar, o parte este transformată în paşalâc (centrul Panoniei), alta revine casei de Habsburg (nord-vestul) iar restul se organizează într-un principat autonom – Transilvania – sub suzeranitate otomană. În partea de sud-est a fostului regat maghiar s-a constituit în jurul anilor 1526-1536, ca formă locală de apărare, Banatul de Lugoj – Caransebeş, o formaţiune politico-administrativă cu un imens rol militar. Înşişi habsburgii detaliază acest rol în 1551 şi 1552 şi încearcă să-şi apropie această puternică forţă militară. Astfel la 7 mai 1551 regina Isabella Zapolya acordă Lugojului dreptul de emblemă ca răsplată a serviciilor militare prestate. Ca dovadă a acestui potenţial militar în toamna anului 1551 emisarii habsburgi din Transilvania transmit împăratului la Viena că românii din Lugoj şi Caransebeş pot ţine piept singuri turcilor dacă s-ar alia cu trupele comitelui de Timiş, Petru Petrovici. În anul 1658 otomanii, deranjaţi de acest obstacol, impun drept condiţie a înscăunării principelui transilvan Acaţiu Barcsay cedarea acestui Banat ce va fi înglobat în eyaletul Timişoarei doar 30 de ani. Pe 25 septembrie 1695, la Lugoj are loc un conflict armat între un corp al armatei imperiale habsburgice condusă de generalul Frederico Veterani şi un corp de armată otomană condus de însuşi sultanul. Bătălia se termină tragic pentru trupele imperiale, turcii obţinând victoria iar generalul Veterani este ucis pe cîmpul de luptă. În urma păcii de la Karlowitz (1699), în cadrul tratatului se stipulează ca cetăţile de graniţă să fie dărâmate, astfel la 1700 cetatea Lugojului îşi încetează existenţa fiind demolată.
În urma războaielor austro-turce încheiate prin pacea de la Passarowitz, în anul 1718 provincia bănăţeană va fi încorporată Imperiului Habsburgic şi se va bucura de un statut distinct beneficiind de o administraţie imperială directă. Trecerea Lugojului sub stăpânirea austriacă marchează o nouă etapă în dezvoltarea sa socială şi politico-administrativă. Devenit reşedinţă a districtului cu acelaşi nume, noua administraţie a Banatului sub conducerea generalului Florimund Mercy (1716-1734) a dispus începerea colonizării cu populaţie germană, formată din meseriaşi şi agricultori proveniţi din Austria, Bavaria, Moravia, Boemia şi Silezia, ce formează pe malul stâng al râului Timiş, comuna Lugojul German care, condusă de un primar separat, forma o comunitate aparte cu administraţie, sigiliu şi biserică proprie, cele două comunităţi, română şi germană, coexistând paralel până în anul 1795 când se vor unifica. În această perioadă conform mărturiilor documentare, populaţia s-a ocupat cu agricultura, viticultura, creşterea animalelor şi meşteşugurile. La sfârşitul secolului al XVIII-lea Lugojul a fost consemnat ca fiind cel mai important centru viticol din comitat, 90% din populaţie deţinând vii. Tot acum începe o dezvoltare incipientă a industriei, cu menţiunea că dezvoltarea social-economică a Lugojului cunoaşte o situaţie aparte datorită caracterului particular al existenţei breslelor în Banat.
În zona de şes a Banatului, breslele apar târziu (sf. sec. XVIII), cu aproape 400 de ani mai târziu decât în Transilvania şi nu mai prezintă trăsăturile proprii evului mediu, ele constituind un sistem de tranziţie spre viitorul sistem industrial.
Scopul principal al breslelor a fost perfecţionarea în meseriile respective şi totodată apărarea, întărirea şi asigurarea intereselor proprii. Magistratura breslelor este o adevărată şcoală de pregătire pentru acapararea oficiilor în conducerea treburilor orăşeneşti. Astfel vedem că din sânul magistraţilor de bresle se alegeau primarii şi consilierii administraţiilor orăşeneşti rezultând de aici însemnătatea socială de necontestat a breslelor. În Banat primele bresle apar la Timişoara în anul 1813 şi apoi la Lugoj în anul 1817.
Coexistenţa lor cu diviziunea manufacturieră a muncii, a determinat trecerea directă la înfiinţarea de bresle reunite ce cuprindeau meserii înrudite desfăşurate însă în ateliere distincte.
De altfel trebuie să subliniem că relaţile capitaliste constituie în provincia bănăţeană un element de import adus pe un teren „de experiment” de politica economică mercantilistă promovată de habsburgi în sec. al XVIII-lea.
Pentru dezvoltarea economică a Banatului, Camera Aulică de la Viena a întreprins pe lângă măsuri generale administrative şi organizarea manufacturilor de stat în primul rând pentru a acoperi necesităţile armatei şi pentru valorificarea materiilor prime locale cât şi pentru a opri importul de mărfuri străine în Banat. Primul stabiliment industrial la Lugoj pomenit în documentele vremii din 1722 a fost o mare moară erarială numită Moara Imperială Elisabeth construită în 1719. În 1722 se aprobă de către administraţie deschiderea unor manufacturi de postav ţărănesc numit aba, iar în luna mai a anului 1723 este atestată în Lugoj o manufactură de pături. După ce în 1751 Banatul a trecut sub administraţie civilă-camerală se dă o atenţie deosebită cultivării cerealelor şi a viţei de vie, se stimulează creşterea viermilor de mătase, în 1837 fiind atestată la Lugoj o manufactură de prelucrare a mătăsii, şi în general a plantelor industriale, iar spre sfârşitul secolului se extinde tot mai mult cultura porumbului şi a cartofului ce devin alimente de bază ale populaţiei. Fabricarea berii devine o preocupare de actualitate a lugojenilor astfel în 1752 la Lugoj documentele amintesc o astfel de fabrică alături de fabricarea de ţuică din prune, din cereale şi din cartofi. Noul urbariu din 1836 a interzis fabricarea alcolului din cereale, acceptându-l doar pe cel din prune.
Existenţa breslelor în Lugoj în prima jumătate a secolului al XIX-lea îşi găseşte explicaţia în faptul că manufacturile insuficient dezvoltate, care nu satisfăceau în întregime necesităţile populaţiei, mai ales în privinţa bunurilor de larg consum, se cereau completate cu meşteşugari foarte apreciaţi în epocă, astfel în anul 1853 în Lugoj îşi exercitau profesia 340 de meşteri.
În 1752 se acordă urbei privilegiul de a ţine în fiecare marţi târg săptămânal în aceleaşi condiţii ca şi la Timişoara şi Becicherecu Mare, drept urmare se construieşte o piaţă nouă în centrul oraşului. În anul 1796 se acordă oraşului de pe Timiş „Diploma de privilegii” pentru ţinerea târgurilor mari de patru ori pe an , la 20 februarie, 2 mai, 2 iulie, 21 octombrie şi a pieţei de două ori pe săptămână, marţea şi vinerea.
La conscripţia din 1786, Lugojul Român avea 1039 de case, 1209 familii şi 5130 locuitori, în vreme ce Lugojul German avea 203 case, 349 de famili şi 1446 locuitori. Dezvoltarea social-economică, aşezarea populaţiei de diferite naţionalităţi de ambele părţi ale Timişului a făcut posibilă unificarea administrativă a celor două oraşe în 1795. În şedinţa comună a consiliilor comunale s-a ales primul magistrat al Lugojului unificat, în persoana lui Iosif Andrasics, meşter fierar, care împreună cu consiliul juraţilor şi notarul de stat au preluat conducerea oraşului.
Din considerente economice, în anul 1779, Austria cedează Banatul Ungariei, situaţie care va dura până la revoluţia de la 1848. De la această dată, pentru un scurt interval de timp este readus în posesia Austriei, pentru ca în 1860 să revină din nou la Ungaria integrându-se Imperiului dualist austro-ungar constituit în 1867.
