„Pe baza studiului Deloitte din 2026, care vizează calitatea vieții și bunăstarea socială, putem afirma că România traversează o perioadă paradoxală: pe de o parte, înregistrează una dintre cele mai dinamice creșteri economice din Uniunea Europeană, iar pe de altă parte, această evoluție nu se traduce în mod automat într-o îmbunătățire consistentă a calității vieții. Cel mai recent studiu realizat de Deloitte, pe baza Indicelui de Progres Social, confirmă această tensiune structurală: țara noastră se menține pe locul 45 la nivel global, cu un scor de 74,49 din 100, practic neschimbat față de anul anterior”, observă rectorul Universității de Vest Timișoara (UVT), prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Pe baza raportului oferit de Deloitte, care are în vedere Indicele de Progres Social (2026), rectorul UVT subliniază: „Stagnarea observată în cazul României nu este însă un fenomen izolat. Raportul arată că progresul social a încetinit la nivel global, iar aproximativ o treime dintre statele analizate au intrat chiar în declin. În acest context, România pare să se afle într-o zonă de „echilibru fragil”: nu pierde teren, dar nici nu reușește să avanseze semnificativ. Privită în detaliu, imaginea este una profund inegală, pentru că există domenii în care România performează relativ bine, precum nutriția, îngrijirea medicală sau condițiile de locuire, unde țara ocupă poziții mai bune în clasamentul global. În schimb, punctele slabe sunt evidente și persistente iar acestea sunt sănătatea și, mai ales, educația de bază care se situează pe locuri modeste, în jurul poziției 86 la nivel mondial, ceea ce indică un decalaj semnificativ față de state cu nivel similar de dezvoltare economică, precum Polonia sau Ungaria. Această situație scoate în evidență una dintre concluziile esențiale ale raportului, și anume, creșterea economică nu garantează progresul social. Există țări care reușesc să transforme mai eficient resursele economice în bunăstare pentru cetățeni și altele care nu, iar România se află încă în această a doua categorie, în care dezvoltarea economică nu este suficient corelată cu investițiile în infrastructura socială.”
„Educația devine, în acest context, un indicator-cheie al acestei disfuncționalități. Deși este unul dintre pilonii fundamentali ai progresului social, educația din România rămâne vulnerabilă, atât în ceea ce privește accesul, cât și calitatea. Poziționarea slabă în clasamentele internaționale reflectă probleme sistemice: inegalități între mediul urban și rural, abandon școlar, rezultate modeste la evaluări internaționale și o adaptare lentă la noile competențe cerute de economia digitală. Mai mult decât atât, educația este și zona în care efectele stagnării devin cel mai vizibile pe termen lung, pentru că avem un sistem educațional care nu reușește să dezvolte competențe relevante iar acest aspect afectează direct capacitatea societății de a genera inovație, de a reduce inegalitățile și de a susține mobilitatea socială. Astfel, educația nu este doar un sector problematic, ci și unul strategic, care condiționează evoluția întregii societăți”, remarcă rectorul UVT.
„Raportul invocat, publicat de Deloitte, sugerează implicit o direcție clară pentru politici publice: investițiile trebuie orientate nu doar spre creștere economică, ci și spre infrastructura socială, în special în domenii precum educația și sănătatea. În cazul României, aceasta înseamnă nu doar creșterea finanțării, ci și o regândire a modului în care sistemul educațional răspunde nevoilor actuale: digitalizare reală, formarea profesorilor, integrarea competențelor socio-emoționale și reducerea decalajelor teritoriale. În același timp, contextul global de stagnare face ca presiunea pe sistemele educaționale să fie și mai mare. Într-o lume în care progresul nu mai este garantat, educația devine principalul instrument prin care societățile își pot menține competitivitatea și coeziunea socială”, adaugă profesorul universitar Marilen Gabriel Pirtea.
„În concluzie, România se află într-un moment de inflexiune. Stabilitatea actuală din clasamente poate fi interpretată fie ca un semn de reziliență, fie ca un semnal de alarmă. Fără intervenții structurale, există riscul ca această stagnare să se transforme în declin. Iar dacă există un domeniu în care această schimbare trebuie să înceapă, acela este educația, nu doar ca sector de politici publice, ci ca fundament al dezvoltării pe termen lung”, conchide oficialul.
