Turnu Severin s-a dezvoltat în apropierea castrului roman Drobeta, devenind dintr-un punct strategic inițial un oraș de răscruce a drumurilor pe uscat și pe apă care duceau la nord și la sud de Dunăre. În timpul Antichității romane, Drobeta a devenit primul centru urban din regiune și al treilea din provincia Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum. În timpul lui Hadrian, orașul a fost declarat municipiu (în 121), în momentul în care populația atinsese 14.000 de locuitori. În timpul lui Septimiu Sever a fost ridicat la rangul de colonie (în 193), ceea ce conferea locuitorilor urbei drepturi egale cu cetățenii Romei.
Pe la mijlocul secolului al III-lea, Drobeta se întindea pe 60 de hectare și era locuită de cca. 40.000 de locuitori. Castrul a fost distrus de barbari și reconstruit în mod repetat în timpul Antichității târzii, încetându-și definitiv rolul de garnizoană în anul 602 d.Hr. În Evul Mediu a fost construită de Regatul Maghiar cetatea Severin, care a fost distrusă la 1526 de Imperiul Otoman.
La data de 23 aprilie 1833, a fost întemeiat din nou Turnu Severin, când domnul Alexandru Dimitrie Ghica a emis actul înființării orașului. Planul inițial al orașului a fost gândit de arhitectul Xavier Villacrosse, secundat de inginerul Moritz von Ott, prin grija domnitorului din acel moment, Barbu Știrbei. În anul 1841, capitala județului s-a mutat de la Cerneți la Turnu Severin.
***
Perioada preistorică
Cercetǎrile arheologice realizate de specialiști în istorie de la Universitatea Edinburgh și de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București au descoperit, în situl arheologic de la Schela Cladovei (cartier al Severinului actual), urme umane din perioada paleoliticului. Inventarul arheologic scos la iveală indică începutul vieții omului primitiv, al trecerii acestuia de la stadiul de culegător, pescar și vânător la o civilizație sedentarizată modernă.
O altă descoperire importantă a fost un homo sapiens din urmă cu 8000 de ani. Primele săpături pe șantierul arheologic de la Schela Cladovei au fost efectuate de istoricul Vasile Boroneanț, începând din anul 1960. Au fost descoperite, de-a lungul timpului, peste 65 de morminte datând din perioada 7300 – 6300 î.Ch. Datarea cu carbon radioactiv a probelor arheologice confirmă vechimea aproximativă de circa 8000 de ani. Ulterior, pe locul Severinului de astăzi s-a aflat în antichitate castrul roman Drobeta.
Perioada antică
Castrul Drobeta este primul centru urban ca importanță militară, economică și religioasă din regiunea Olteniei și Banatului, și al treilea centru urban din Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum. În anul 126 d.C, sub stăpânirea Împăratului Adrian (117-138 d.C), Castrul Drobetei (14.000 de locuitori, este ridicat la rangul de Municipiu (Municipium Publium Aelium Hadrianum Drobetense), iar mai târziu, sub Împăratul Septimius Severus (193-211 d.C), în anul 193 d.C., este ridicat la rangul de Colonie. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Colonia Drobetei era întinsă pe o suprafață de 60 de hectare și avea o populație de aproximativ 40.000 de locuitori. Împărații romani, chiar și în timpul abandonării Daciei, au continuat sa refacă și să întrețină unele cetăți importante de la nord de Dunăre, precum Drobeta.
În Templul principal din Drobeta, la începutul celui de-al doilea război dacic (105 – 106 d.C) este menționată libația (jertfa) celebrată de Împăratul Traian, o jertfă care încă astăzi, istoricii, nu pot preciza sigur scopul religios: consacrarea podului construit peste Dunăre, mulțumire pentru respingerea unui atac dacic împotriva castrului, o binecuvântare pentru familia imperială, fie o jertfă în onoarea zeiței Virtuții și a Onoarei. Libația (jertfa) implica sacrificarea a trei animale masculine, un porc, un berbec și un taur care erau purtați în procesiune sacră în locul unde credincioșii voiau sa fie purificați. (Cato, R.R. 141 ; Varro, R.R. II, 1, 10 ; Liv. I, 44 ; Tac. Ann. VI, 37 ; Hist. IV, 53).
Înainte de retragerea autorității civile romane din Dacia (271 d.C.), creștinismul, având adepți răspândiți în toate coloniile imperiului roman, era încă o religie minoritară. Templele castrului Drobetei sunt citate in perioada Împăratului Gordian al III-lea (238-244 d.C.) ca unele dintre puținele locuri unde in Dacia se practica, printre soldații legionari romani, misterele cultului (cu dedicație militară) a lui Jupiter Dolichețianul (la origine un zeu oriental, inclus in Panteonul roman, adorat pe teritoriul Siriei de astăzi ca zeul suprem Baal al Cerului și al Furtunei [I(ovi) O (ptimo) M (aximo) S(abazio) ]). Legat de cultul particular roman al lui Jupiter (Baal) Dolichețianul la Drobeta, este citată Cohorta a III-a Campestris, pe care cercetători francezi o asociază miticei Cohorte a „III-a Dacice”, prezentă în Castru în anul 179 d.C.¹
La mijlocul sec. al III-lea, în perioada domniei împăratului Filip „Arabul” sau Gallienus, sunt reconstruiește termele și castrul, care suferiseră distrugeri în urma invaziei carpice în anii 245-247. Datorită schimbării tacticilor militare, sunt operate schimbări de apărare si de arhitectură la turnurile principale ale Drobetei, adică porți și spațiu intraportal diferite de anii anteriori. Interiorul castrului antic al Drobetei, este înlocuit cu edificii care, o datată cu preodominanța religiei creștine, reproduc forma unui edificiu basilical grec, cu trei nave. Cele 78 de camere ale Castrului erau distribuite astfel: 42 în praetentura și 36 în raetentura fiind utilizate pentru găzduirea celor două unități menționate de Notitia Dignitatum (XLII,16; XLII,24), cuneus equitum Dalmatarum Divitensium și respectiv Auxilium primorum Daciscorum.
Ruinele actuale păstrează forma de cruce pe care a căpătat-o organizarea spațiului intern în urma retragerii din timpul lui Constantin cel Mare (306-337). Ultima refacere a castrului datează din timpul împăratului Iustinian I. Împăratul Iustinian (527-565) a refăcut parțial castrul, Drobeta cunoscând în timpul acestuia ultima perioadă înfloritoare a istoriei sale antice. Sub Împăratul Iustinian, Castrul Drobetei a fost denumit vremelnic cu numele de „Theodora” (după numele soției lui).
Distrugerea Castrului antic de la Drobeta a survenit, aproximativ, în prima jumătate a sec. al V-lea și trebuie pusă pe seama hunilor, ocazie cu care denumirea Drobeta a fost abandonată. Monedele majoritare descoperite în urma săpăturilor arheologice, atestă că în momentul distrugerii Castrului antic, sunt datate în timpul împăratului Arcadius. În ciuda acestui fapt, ulterior o nouă refacere a Drobetei are loc în perioada Împăratului Anastasius – Iustinian.
Perioada medievală: Reînflorirea vieții urbane
Cetatea Severinului a fost zidită de Regatul Maghiar ca centru strategic militar constituit împotriva Țaratului Bulgar de Vidin, în vecinătatea ruinelor castrului roman al Drobetei. Biserica latinǎ din incinta cetății medievale a fost pusă sub patronajul sfântului Severin de Noricum, de la care, se pare, provine numele așezării. Cetatea Severinului, clădită de regele maghiar Ladislau I (1040-1095) ca fortăreață împotriva pecenegilor și cumanilor prezenți în regiune, va fi pricina unor revendicări permanente și a unui șir de războaie frecvente între coroana maghiară, bulgari și voievozii din Muntenia, începând cu Litovoi, Bărbat, și Basarab I. Într-o primă perioadă, cetatea Severinului este un obiectiv de dispută politică, economică și religioasă între principi creștini. Ulterior, atât pentru Țara Românească cât și pentru Coroana Maghiară, cetatea Severinului devine un bastion de apărare împotriva expansiunii Imperiului Otoman. Cetatea medievală a Severinului, în perioada maximă a zidirii sale, număra șase turnuri de apărare fiind înconjurată cu două valuri concentrice de piatră și un șanț adânc de apă. Responsabilii apărării Cetății Severinului vor purta numele de Bani de Severin. În anul 1383 este atestat primul episcop latin, Gregorius, intitulat „episcop de Severin și al părților de dincoace de munți”.
Foto: www.tripadvisor.de, Facebook
