„Când lumea se pierde în zgomot, muzica ne limpezește sufletul și mintea. Puține repere au harul de a oferi un fir roșu al frumuseții prin vreme și vremuri. Limbajul universal al muzicii ne unește, ne face mai buni, mai umani.
Festivalul Internațional „Timișoara muzicală” a traversat, la rândul său anii, nu puțini la număr. 50 este o vârstă venerabilă, care ne arată calitatea unui program cultural. Perseverența Operei Naționale din Timișoara de a aduce în fața publicului capodoperele muzicii clasice, de a păstra emoția pură a întâlnirii directe dintre artiști și public este un act admirabil și necesar.
Județul Timiș este un pol cultural puternic, iar acest festival reprezintă unul dintre evenimentele cu relevanță în plan național și european. Aceasta este direcția pe care ne-o propunem ca administrație județeană. Să consolidăm sectorul industriilor creative, ca motor al dezvoltării sociale și economice, ca o formă înaltă de educație și reziliență. Identitatea noastră ca spațiu multicultural trebuie dusă mai departe prin evenimente de anvergură, prin promovarea valorilor autentice, prin formarea viitoarelor generații cu respect față de moștenirea bogată pe care o avem, dar și cu spiritul inovator care ne caracterizează.
Împreună, punem Timișul pe harta marilor destinații culturale, turistice și economice, aducem prosperitate și construim un viitor european pentru noi și pentru copiii noștri.
Felicitări și la cât mai multe ediții cu muzică de înaltă clasă!”- este mesajul transmis de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

